CĂLAN - MONUMENTE

Cariera antică de unde au fost extrase blocurile de calcar folosite la construcţia cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei a rămas un loc aproape necunoscut turiştilor care ajung în Hunedoara. Se află pe Valea Streiului, la câţiva kilometri de oraşul Călan şi la peste 40 de kilometri de Sarmizegetusa Regia, una dintre destinaţiile în care ajungeau materialele aduse din Măgura Călanului.

Datare: Epoca bronzului timpuriu, Cultura La Tene, Coțofeni – dacică
Dated: Early Bronze Age, La Tene culture - Coţofeni - Dacian
Datée: Début de l'âge du bronze, La Tene - Coţofeni - Dacian

​

Ascunsă în cea mai mare parte de pădure, cariera a fost una dintre cele mai importante exploatări din urmă cu două milenii. Aproape 20.000 de metri cubi de piatră provenită de aici au fost folosiţi la construcţiile dacilor, un volum impresionant, potrivit arheologilor, ţinând cont că blocurile de calcar au fost transportate pe distanţe de 45 – 90 de kilometri.

Pietrele tăiate şi şlefuite la Măgura Călanului compuneau zidurile puternice ale cetăţilor dacice ori au fost folosite la înzestrarea aşezărilor cu terase, turnuri, trepte, drumuri pavate şi sanctuare.

„Întreaga cantitate de piatră destinată construcţiilor a fost adusă de la zeci de kilometri depărtare, de pe Valea Streiului, din jurul Boşorodului de astăzi. Ea a fost scoasă în bună parte din cariera de pe Dealul Măgura, ce aparţine satului Sânta Maria de Piatră. Aici este locul cel mai apropiat de unde se putea aduce calcar cochilifer, piatră ce se lăsa uşor cioplită”, scria istoricul și arheologul Ion Horaţiu Crişan.

”Zidurile erau fasonate încă din carieră, iar la faţa locului se făceau doar retuşurile”, completa arheologul.

După ce erau desprinşi din stâncă, bolovanii de dimensiuni impresionante erau prăvăliţi pe o pantă abruptă, pe o distanţă de circa 400 de metri. La poalele dealului, blocurile erau fasonate cu dălţile, iar după şlefuire erau sortate şi încărcate, iarna, în sănii trase spre locurile unde dacii şi-au clădit cele mai mari cetăţi: Sarmizegetusa Regia, Costeşti, Piatra Roşie, Băniţa sau Căpâlna. Blocurile mari ajungeau la cetăţile apropiate, iar cele mai mici erau transportate spre locuri ca Băniţa sau Sarmizegetusa Regia, pe distanţe mai mari.

„La primele cercetări pe care le-am întreprins ni s-a părut că deplasarea blocurilor brute din cariera de la Măgura Călanului (582 metri), până la Şesul Gorganului, unde acestea erau finisate, s-ar fi executat prin rostogolire, pe abruptul versant sudic al Măgurii. Reluarea cercetărilor a scos la iveală existenţa drumului antic în anumite porţiuni. El porneşte din carieră, mai bine zis din dreptul fiecărui front de lucru, sub forma unui păienjeniş de cări rutiere. Nenumărate blocuri de calcar au fost aduse chiar la marginea acestor drumuri în aşteptarea transportului. Toate căile se unesc apoi în una singură, care încinge limita nord-vestică a carierei şi debutează în Şesul Gorganelor”, susţineau cercetătorii Viorel Moraru şi Vasile Pârvu, autorii lucrării ştiinţifice „Noutăţi din Măgura Călanului”.

Cariera avea forma literei L, cu dimensiunile de 600 de metri şi 400 de metri. „Ea emoţionează prin imensul travaliu desfăşurat aici. În porţiunea vestică, punctul La Peşteră, se găsesc uriaşe stânci rupte din flancul de calcar, pe care se observă limpede tentative de îmbucătăţire cu ajutorul penelor de oţel. O uriaşă cantitate de blocuri a fost extrasă şi transportată, dar, la fel, sute, poate chiar mii, acoperite cu muşchi, semiîngropate, se găsesc în carieră”, informau autorii lucrării „Noutăţi din Măgura Călanului”.

Unele blocuri de piatră aduse de daci din carieră erau inscripţionate cu litere greceşti, semn că dacii au fost ajutaţi de specialişti greci la construcţii, dar şi cu forme geometrice şi cu simboluri antice, cum este cel al caduceului – toiagul în jurul căruia sunt încolăciţi doi şerpi, despre care unii istorici susţin că avea rolul de a apăra incinta carierei de făpturi demonice. Locul nu a mai putut fi apărat însă de romani. „Cariera, aşa cum se prezintă azi, sugerează cu putere că activitatea de aici şi din zona atelierelor a cunoscut un sfârşit brusc, probabil iminenţa războiului din 101 – 102. Cariera nu a mai funcţionat, cu toată bogăţia de material existent acolo. Putem dar să considerăm statutul actual al carierei drept premergător primului conflict de amploare, războiul daco-roman din 101 – 102”, susţineau cercetătorii Viorel Moraru şi Vasile Pârvu.

În prezent, aşezarea de pe Măgura Călanului a rămas ascunsă de o pădure impresionantă și aproape inaccesibilă, brăzdată din loc în loc de înguste drumuri forestiere, pădure care a reușit până la acest moment să țină deoparte turiștii dar și ”căutătorii de comori”, braconierii moderni ai istoriei, prezervând ceea ce va mai avea de oferit Măgura Călanului, istoricilor și arheologilor în viitor.